fbpx

Agerpres: Ministrul Energiei s-a internat în spital (consilier), după explozia prețului la energie. News.ro: Păstrarea în funcție depinde de ”evoluția stării de sănătate”

31 ianuarie, 2017

Ministrul Energiei, Toma Petcu, este internat în spital pentru o afecțiune superficială și va reveni la birou în maximum două săptămâni, a declarat, marți, pentru Agerpres, Teodora Mețiu, consilier personal al ministrului.

“Ministrul este internat într-un spital din România pentru un tratament de scurtă durată. Este o afecțiune superficială, vindecabilă, care, din păcate, necesită un tratament intraspitalicesc. Fiind un tratament de scurtă durată, se va întoarce în scurtă vreme la birou, într-o săptămână jumătate, maximum două”, a spus Mețiu.

Potrivit acesteia, Petcu s-a internat în spital în urmă cu două zile.

În această perioadă, toate atribuțiile ministrului au fost preluate de secretarul de stat Robert Tudorache.

News.ro, care citează ”surse oficiale”, anunță că, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a ministrului Energiei, este posibil să fie înlocuit în funcţie.

ANRE și Consiliul Concurenței au anunțat luni declanșarea unor investigații ce vizează tranzacții de energie pe piața spot a OPCOM, pe fondul unor evoluții suspecte ale prețurilor la energie.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Aceste evoluții au fost favorizate de declarații ale ministrului Energiei, Toma Petcu, și ale deputatului PSD Iulian Iancu, ambii vorbind public de marile probleme cu care se confruntă Sistemul Energetic Național.

Datele vehiculate de cei doi demnitari ai statului român au fost contrazise de fostul ministru Victor Georgescu și de documente publice ale SN Oltenia.

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie