(privată, publică, teoria alegerii), acţiune prin care se acordă preferinţă unei anumite operaţiuni, eliminând pe celelalte. În sens restrâns şi original, teorie a comportamentului de consum al unui individ abstract. Deşi acest individualism metodologic rămâne mereu prezent, teoria alegerii s-a extins la producţie, la investiţii, la plasamente şi la decizii publice şi colective. Există, prin urmare, teoria alegerilor de portofoliu, teoria alegerilor producătorului, teoria alegerilor de investiţii, teoria alegerilor private, teoria alegerilor colective şi a funcţiilor bunăstării etc. Această extindere este logică şi pertinentă dacă se are în vedere faptul că pentru curentul fondator al acestei teorii – şcoala marginalistă – economia este ştiinţa alegerilor. Privitor la principiile sale, teoria alegerii se bazează pe calculul economic al preferinţelor agentului economic. Decizia este luată după ce s-au calculat diferitele avantaje ale fiecărui proiect şi a diverselor inconveniente ale acestor proiecte. Sub denumiri diferite (teoria preferinţelor, teoria deciziei şi a calculului economic), teoria alegerii descrie aceleaşi comportamente, cu aceleaşi unelte pentru a se ajunge, cu ipoteze identice sau prea puţin dife- renţiate, la alegerea (decizia) optimală. În sens larg, teoria alegerii porneşte de la problema satisfacerii nevoilor, şi anume, de la multitudinea de trebuinţe umane, aflate într-o diversificare rapidă. Se impune astfel luarea unor decizii care implică întotdeauna alegerea unei alternative în detrimentul altora
posibile. Aprecierea unei alegeri ca fiind raţională se face în funcţie de ordinea ierarhică a valorilor. Prin aderare la anumite valori, individul îşi exprimă preferinţele  şi oportunităţile. Actele de preferinţă pentru obiecte, fenomene şi acţiuni economice, pre- cum şi pentru anumite sisteme economice au la bază un sistem de aprecieri şi evaluări. În mod obişnuit, sistemul de evaluare este centrat pe valori-scop cu caracter generalizator (fericire, timp liber, durata medie de viaţă etc.), ca şi pe alte valori. El este constituit din criterii sau norme de apreciere concretizate mai ales în indicatori precum preţurile, costurile, profiturile, eficienţa, rentabilitatea etc.

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *