fbpx

Dicționar Economic

CAPITALISM

joi, 16 ianuarie, 2014

formă de organizare şi funcţionare
a societăţii în anumite condiţii istorice, sistem social-
economic şi politic-ideologic predominant în ţările
avansate economic. C. presupune întrepătrunderea
specifică între: tipul de economie capitalistă; indivi-
dualism şi liberalism, cu recunoaşterea drepturilor
fundamentale ale indivizilor; democraţie, ca formă
de conducere a societăţii şi de manifestare a puterii
publice. Prin comparaţie cu feudalismul – tip de
societate ce predomina în Europa Occidentală cu 250-
300 de ani în urmă – c. a revoluţionat factorii de
producţie şi, pe această bază, a deschis noi posibilităţi
de progres în toate domeniile vieţii sociale. C. a fost
şi este caracterizat şi apreciat în moduri diferite. Se
detaşează în acest sens – ca extindere şi ca influenţă
exercitată în istoria umanităţii, precum şi ca substanţă
teoretică şi politică – optica (doctrina) marxistă şi
optica liberală, cu variantele ei contemporane.
Conform teoriei marxiste, c. reprezintă un sistem
economico-social şi politic dominat de scopul obţi-
nerii plusvalorii prin exploatarea muncitorilor
salariaţi de către proprietarii capitalişti ai mijloacelor
de producţie şi de schimb. În optica liberală
(tradiţională), elementul central al c. este piaţa care,
în funcţie de dotarea iniţială cu bunuri şi potenţialităţi,
asigură alocarea optimă a resurselor şi satisfacţie
maximă pentru toţi. Se consideră că libertatea de a
întreprinde o acţiune face parte din ansamblul liber-
tăţilor şi că menţinerea acesteia constituie garanţia
asigurării tuturor celorlalte libertăţi. Jocul liber al
forţelor pieţei se poate combina benefic cu intervenţia
corectivă a statului. În funcţie de relaţiile sale cu
statul, c. a parcurs trei faze distincte: cea a c.
împotriva statului; faza c. supravegheat de stat;
cea a c. care ia locul statului. Prima fază este
marcată cu toată evidenţa în Franţa, începând cu
1791, când printr-o lege specială se suprimă
corporaţiile meşteşugăreşti şi ghildele negustoreşti,
se interzic sindicatele şi se pun bazele libertăţii
comerţului şi industriei. În cea de-a doua fază, statul
apare ca o stavilă în calea arbitrariului şi a inechităţii
pieţei libere, drept protector al săracilor. În toată
această perioadă statul nu a încetat să evolueze, el
făcând aceasta sub formidabila presiune morală şi
politică a ideologiei comuniste, care îşi arogase
monopolul asupra speranţei şi viitorului, dar,
căutând să tempereze piaţa, statul a ajuns s-o
neutralizeze. A treia fază este caracterizată prin ur-
mătoarele idei şi atitudini de bază, care presupun
ofensiva iniţiativei private asupra funcţiilor oarecum
tradiţionale ale puterii publice: a) piaţa este bună,
statul e rău; b) protecţia socială, considerată anterior
ca un criteriu al progresului unei societăţi, este acum
denunţată ca o încurajare a lenei; c) impozitul în-
cepe să fie acuzat, în sensul că îi descurajează pe
cei dinamici şi îndrăzneţi; d) statul nu mai este
mijlocul de conciliere a eficienţei economice cu
justiţia socială.

analize cursdeguvernare