fbpx

Dicționar Economic

DECIZIE

joi, 16 ianuarie, 2014

proces prin care un sistem inteligent
stabileşte pertinenţa unei anumite modificări a
comportamentului său şi elaborează alternative
posibile în acest sens, selecţionând una dintre acestea
drept curs de acţiune adoptat pentru atingerea
scopului. Ca rezultat, d. apare ca o informaţie
investită cu caracter directiv. În raport cu natura inter-
venţiei realizate, se disting: d. declanşatoare de
procese, care urmăresc să iniţieze evoluţia unui sistem
condus, vizând atingerea anumitor scopuri; d.
corectoare de comportament, care urmăresc
readucerea unui sistem la traiectoria de evoluţie
proiectată, prin corectarea abaterilor sesizate (fie prin
reglare controlată, fie prin autoreglare). Procesul de
d., a cărui durată este limitată în timp şi restrictivă
pentru decident, este structurat, din punct de vedere
procedural, în următoarele faze: diagnosticare şi
structurarea problemei/situaţiei decizionale; proiec-
tarea şi evaluarea de soluţii alternative posibile;
selecţia şi adoptarea cursului de acţiune preferat.
Parcurgerea fazelor respective nu este strict
secvenţială, ci implică eventuale reconsiderări ale
unor rezultate sau chiar reluarea unor iteraţii. În etapa
iniţială a afirmării sale ca disciplină, teoria d. s-a con-
centrat pe abordări de factură algoritmică şi
calculatorie a procedurilor decizionale, reflectate în
mod predilect de modelele statistico-matematice ale
d. şi de cele ale cercetărilor operaţionale. Dezvoltările
recente ale teoriei d., întemeiate pe abordarea
sistemică şi puse de acord cu datele practicii, relevă
cu tot mai multă pregnanţă caracterul deliberativ, de
judecată calitativă, al procesului decizional; ele au
condus la concluzia că raţionalitatea comporta-
mentului decizional se regăseşte, în mare măsură, în
aplicarea unor proceduri euristice, bazate pe tatonare,
recunoscându-se implicarea pe o scară întinsă a
intuiţiei şi stărilor afective. Tipologic, au fost puse
în evidenţă o serie de modele ale comportamentului
decizional. Modelul econologic presupune că
decidentul este complet informat, fiind în posesia
tuturor alternativelor decizionale posibile, şi urmă-
reşte o extremizare raţională a unuia sau mai multor
parametri de performanţă; după definirea problemei,
decidentul procedează la stabilirea criteriilor de
evaluare a alternativelor decizionale, generează toate
aceste alternative cu consecinţele aferente fiecăruia
şi selectează, prin analiză comparativă, pe cea mai
convenabilă, care apare ca soluţie optimă. Modelul
raţionalităţii limitate presupune că decidentul
consideră diversele alternative decizionale mai
degrabă în mod secvenţial decât sinoptic, foloseşte
procedee euristice pentru identificarea alternativelor
promiţătoare şi optează pentru o soluţie satisfăcătoare
în urma unei căutări moderat de laborioase. Modelul
“favoritului implicit” presupune că decidentul
identifică de la început un plan preferat de acţiune
pe baza evaluării câtorva variabile şi mizează pe con-
firmarea acestui plan. În exercitarea actului de d.,
conducătorii îşi asumă roluri decizionale caracte-
ristice, care, conform tipologiei lui Henri Mintzberg,
sunt cele de iniţiere de schimbări, alocare de resurse,
gestionare de perturbaţii, negociere. Calitatea d. este
supusă unui set de condiţionări complexe,
determinante fiind calitatea informaţiei utilizate,
precum şi competenţele manageriale deţinute şi
aplicate de către decidenţi. Complexitatea crescândă
a actului decizional în organizaţiile contemporane
determină dezvoltarea, în cadrul acestora, a unor
capabilităţi de pregătire a d. de către consilieri şi
experţi, inclusiv prin asistare cu calculatorul, condu-
cătorii executivi limitându-se, conform constatării
lui John Kenneth Galbraith, la ratificarea şi
oficializarea soluţiilor astfel generate (v. Teoria
deciziei).

analize cursdeguvernare