fbpx

Dicționar Economic

EFICIENŢĂ ECONOMICĂ

joi, 16 ianuarie, 2014

caracteristică a
activităţii economice, la nivel micro şi macro-
economic, aflată pe orice punct de pe frontiera
posibilităţilor de producţie, când este imposibil să se
mărească volumul producţiei unui bun, fără a se
micşora cantitatea produsă dintr-un alt bun. Ca atare,
e.e. reflectă o stare a activităţii economice determinată
de un anumit consum de resurse pentru obţinerea
unui anumit bun economic, într-un timp dat, când o
producţie suplimentară dintr-un anumit bun, în
condiţiile unor resurse limitate, nu se poate obţine
decât dacă se reduce producţia pentru un alt bun
economic. Aceasta înseamnă că pentru fiecare punct
situat pe frontiera posibilităţilor de producţie se
înregistrează aceeaşi eficienţă în combinarea
factorilor de producţie utilizaţi. Atributul de e.e. este
valabil pentru toate activităţile care presupun alocarea
şi utilizarea resurselor pentru a produce bunurile eco-
nomice, ca şi pentru distribuirea acestora în spaţiu şi
timp. Activitatea de alocare a resurselor este
considerată eficientă în măsura în care bunurile
economice care urmează să fie produse sunt cele de
care piaţa şi în general societatea au nevoie. Orice
activitate de alocare a resurselor pentru a produce
bunuri care nu sunt cerute îşi pierde caracterul de
eficienţă, fiind considerată o risipă. Folosirea
resurselor economice pentru producerea bunurilor
economice este considerată o activitate eficientă dacă
producţia se obţine cu cel mai redus cost de producţie,
în condiţiile unui cost de oportunitate minim pentru
fiecare bun obţinut. Activitatea de distribuire a
bunurilor economice pentru a ajunge la consumatori
este considerată eficientă dacă în urma acesteia se
obţine o concordanţă între volumul, structura şi
calitatea bunurilor şi exigenţele consumatorilor de
a-şi cheltui veniturile disponibile, la preţul pieţei.
Orice activitate de distribuire a bunurilor care are
drept rezultat îmbogăţirea unor oameni pe seama
sărăciei altora este considerată ineficientă. În funcţie
de factorii de producţie care contribuie la obţinerea
efectelor, e.e. îmbracă mai multe forme:
productivitatea muncii, productivitatea capitalului,
productivitatea pământului etc. În principiu, e.e. se
măsoară prin raportarea efectelor obţinute (în expresie
fizică sau monetară) la eforturile depuse (resursele
utilizate şi consumate) sau a eforturilor la efecte. Spo-
rirea în timp a e.e. presupune, fie maximizarea
efectelor obţinute cu resursele utilizate şi consumate,
fie obţinerea efectelor necesare cu minimum de
cheltuieli de resurse economice. La nivel
microeconomic, e.e. are ca formă principală de
 apreciere rentabilitatea firmei, iar la nivelul
economiei naţionale forma principală este produc-
tivitatea muncii naţionale, cel mai important factor
de creştere economică intensivă. În condiţiile unor
resurse limitate şi unor nevoi nelimitate, toate
modalităţile prin care o firmă îşi poate reduce
costurile sau mări productivitatea factorilor de
producţie utilizaţi, sau îşi poate îmbunătăţi calitatea
bunurilor sunt căi concrete de sporire a e.e.
Dimensiunea e.e. a unei activităţi de producţie este
determinată atât de comportamentul producătorului,
cât şi de modul în care piaţa, prin cerere şi ofertă,
aşează preţul de vânzare în raport de aceste costuri
(v. Productivitate, Randament).

analize cursdeguvernare